Tăriceanu a convocat, marți, în ședință de urgență la ALDE

Tăriceanu a convocat, marți, în ședință de urgență la ALDE
Publicat: 03/09/2019, 11:08

Totodată, Biroul Politic Central al ALDE se va reuni, marți la Parlament, de la ora 14.00, potrivit unui anunț de presă al formațiunii.

Grupul senatorilor PSD a decis, luni, să îl nominalizeze pe fostul ministru de Externe Teodor Meleșcanu la șefia Senatului. Premierul și liderul PSD Viorica Dăncilă a explicat că locul a aparținut ALDE, iar PSD vrea să fie corect și să respecte acest lucru.

Cu toate acestea, plenul Senatului nu a votat încă propunerile pentru șefia Senatului.

Călin Popescu Tăriceanu a declarat că a discutat cu Teodor Meleșcanu, duminică seara, și nu i-a transmis nimic în legătură cu intenția PSD de a îl propune la șefia Senatului.

Pe de altă, parte au fost voci în ALDE care și-au exprimat nemulțumirea cu privire la alianța partidului cu Pro România.

De exemplu, Daniel Zamfir a spus, într-o postare pe Facebook, că nu pricepe de ce nu ar fi putut fi sprijinită candidatura independentă a lui Mircea Diaconu fără a fi încheiată o alianță între ALDE și Pro România.

Zamfir s-a întrebat dacă direcția spre care merge ALDE este o alianță politică sau fuziune cu Pro România, precizând că ALDE trebuie să fie indetificat cu liberalismul autentic și cu lupta împotriva abuzurilor.

Totodată, Cătălin Harnagea, membru în conducerea ALDE, a declarat că intenția partidului său de a susține un candidat independent este „o inepție din toate punctele de vedere”.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Israelul își pregătește răzbunarea pentru Iran: ce ținte sunt luate în vizor și când poate...
Autopsia Mariei Campai, ucisă de un tânăr de 17 ani din Italia, i-a uluit total...
Prodanca, atac dezlănțuit la Reghecampf: „Fotografii grotești din cluburi și interviuri date de amantă”
„Azi dimineață m-am trezit cu un mesaj”. Capcana întinsă cu dibăcie de hackeri care îi...
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit...
Două femei care căutau de mâncare au fost ucise de un fermier și date la...
Explozie apocaliptică în Ucraina. Bloggerii militari ruși spun că este „tatăl tuturor bombelor”
Presupusul iubit al Simonei Halep cere statului român banii pe 40 de apartamente! Dorin Mateiu...
Voucherele de alimente vor fi încărcate cu BANI. Ministrul Câciu a făcut anunțul OFICIAL! Cine...
Carnea de porc se scumpește deja: prețurile ating apogeul de Crăciun. Cât costă muşchiuleţul de...
Cioban omorât în bătaie de patronul stânei la care lucra! Ucigașul din Buzău și-a lovit...
Cine este bărbatul care și-a pierdut viața în accidentul de pe A1. Era șofer de...
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului
Michael Schumacher, prima apariție după 11 ani. A participat la nunta fiicei
Ultimele sondaje pentru cursa de la Casa Albă: Cine conduce la nivel naţional
Întrebare de ȘCOALĂ primară! De ce cad frunzele toamna?
Putin a dat ordin. S-a activat în toată Rusia. Decizie în premieră absolută
Oana Roman, jignită fără precedent. Marius Elisei și-a ieșit din fire
Interviurile Insula Iubirii, sezon 8. Ispita Eric Berinde își vedea viitorul alături de Cristina Rotaru.“Am...
"Ne îndreptăm spre Al Treilea Război Mondial". Avertismentul sumbru al unui fost lider mondial
Ce mesaj a postat Medana Oprea pe rețelele de socializare: "La fel este și situația...
În această seară, de la ora 20:00, premiera serialului „Inimă rebelă”, la Kanal D –...
BANCUL ZILEI. Bulă face dragoste cu o tipă pe întuneric: - Ce nesimţit eşti!
România, prezentă la „World Robot Olympiad Open Championship”! Ce rezultate au obținut echipele de robotică?